Firme Palatul Copiilor si Elevilor Pitesti

Palatul Copiilor si Elevilor Pitesti



Palatul Copiilor si Elevilor Pitesti  

Palatul Copiilor şi Elevilor Piteşti a fost înfiinţat la 28 august 1954, cu 10 cercuri şi 780 de copii, şi a ajuns astăzi la 28 de norme didactice cu peste 10.000 de copii înscrişi la cercurile de profil.

Imobilul este construit în anul 1952, refăcut în anul 1984, si în total are 36 de camere cu destinaţii specifice activităţilor de profil enumerate mai jos.

Palatul Copiilor şi Elevilor Piteşti a fost înfiinţat la 28 august 1954, cu 10 cercuri şi 780 de copii, şi a ajuns astăzi la 28 de norme didactice cu peste 10.000 de copii înscrişi la cercurile de profil. Este subordonat Ministerului Educaţiei, Cercetãrii si Tineretului, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş.

Domeniile de activitate in cadrul institutiei:
-cultural-artistic: creaţie şi interpretare (cenaclu literar, publicistică, jurnalism, teatru, clubul artelor - pictură, coregrafie, dans modern, dansuri populare);
-sportiv-turistic: orientare sportivă, tenis de câmp, tenis de masă, atletism, alte jocuri şi activităţi sportive;
-tehnico-aplicativ: radio-tv., electrotehnică, electromecanică, aeromodele, automodele, mecanică auto, carturi, artizanat metal, machete funcţionale, confecţii;
-ştiinţific: informatică, matematică aplicată, ecologie şi protecţia mediului, floricultură, dendrologie, silvicultură;
-metodic: pentru cadrele didactice, în scopul perfecţionării activităţilor desfăşurate în timpul liber al elevilor.

Activităţile sunt permanente, se derulează sub formă de cercuri, după programe şi tematici speciale. Alături de activităţile permanente sunt organizate acţiuni de amploare dedicate unor evenimente, comemorări s.a., cu participarea de specialişti, personalităţi din diferite domenii. Periodic, se desfăşoară demonstraţii şi concursuri specifice.

Palatul Copiilor şi Elevilor este implicat în selecţionarea şi pregătirea echipajelor şi a formaţiilor reprezentative ale judeţului la concursurile din calendarele Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi din calendarele federaţiilor sportive şi este prezenta la toate manifestările cultural-artistice, ştiinţifice, tehnice şi sportive, organizate în cadrul comunităţii locale şi judeţene cu diferite prilejuri.

Activităţile sunt gestionate de cadre cu pregătire de specialitate, care lucrează după metode şi procedee specifice segmentului social angrenat în acţiunile iniţiate.

Activităţile organizate şi oferite copiilor din municipiul Piteşti sunt gratuite.

Website: